Grăsimea corporală foarte scăzută la sportivi: efecte asupra hormonilor și performanței

Atingerea unor niveluri foarte scăzute sau esențiale de grăsime corporală — de regulă în jur de 4–6% la bărbați și 10–13% la femei — este frecventă în sporturile de estetică corporală (physique), de luptă și dependente de greutatea corporală [4]. Deși o masă adipoasă neesențială mai redusă poate optimiza raportul putere-greutate, eficiența cardiorespiratorie și mecanica articulară [12, 14], restricția energetică prelungită sau extremă induce un stres fiziologic substanțial. Nivelul extrem de scăzut de grăsime corporală generat de disponibilitatea energetică scăzută (LEA) declanșează alterări profunde la nivelul semnalizării endocrine, reglării ratei metabolice și performanței neuromusculare [4, 19].

Disponibilitatea energetică și etiologia RED-S

Disponibilitatea energetică (EA) reflectă energia alimentară reziduală disponibilă pentru procesele fiziologice de bază după scăderea costului energetic al exercițiilor fizice, fiind calculată astfel:

$$\text{EA}=\frac{\text{Aport energetic (kcal)}-\text{Cheltuială energetică în efort (kcal)}}{\text{Masa fără grăsime (kg)}}$$

Funcționarea fiziologică optimă la adulții sănătoși necesită o EA de aproximativ 45 kcal/kg FFM/zi [19]. Când aportul este redus sever pentru a atinge un procent extrem de grăsime, sportivii coboară frecvent sub pragurile clinice de LEA, definite ca <30 kcal/kg FFM/zi pentru femei și <25 kcal/kg FFM/zi pentru bărbați [19]. La sportivii universitari, situarea semnificativ sub greutatea corporală ideală constituie un predictor puternic al riscului crescut de Deficiență Energetică Relativă în Sport (RED-S), chiar și după ajustarea pentru procentul de grăsime corporală [24].

În condiții de LEA cronică, organismul redirecționează energia departe de reproducere, creștere, termoreglare și reînnoire tisulară pentru a conserva procesele celulare vitale [19, 23]. În sporturile de luptă pe categorii de greutate, scăderea rapidă în greutate (RWL) și restricțiile calorice cronice reduc drastic EA; de exemplu, un cantonament de 5 săptămâni în sporturile de luptă a evidențiat reduceri ale EA de la 42 kcal/kg FFM/zi la 22 kcal/kg FFM/zi în săptămâna meciului, inducând un stres endocrin și metabolic sistemic [16, 17].

Perturbări endocrine la niveluri foarte scăzute de grăsime corporală

Restricția energetică severă și epuizarea rezervelor adipoase perturbă multiple axe hormonale [4, 23]:

• Axa hipotalamo-hipofizo-gonadală (HPG): Pulsatilitatea redusă a hormonului eliberator de gonadotropină (GnRH) diminuează secreția de hormon luteinizant (LH) și hormon foliculostimulant (FSH) [23]. La bărbați, pregătirea competițională duce la scăderi semnificative ale testosteronului total și liber, alături de creșteri ale globulinei de legare a hormonilor sexuali (SHBG) [3]. Într-un studiu de caz pe un culturist natural care a atins o definire de scenă, testosteronul total a scăzut la un nivel clinic scăzut de 7,2–9,1 nmol/L [1]. La femei, suprimarea axei HPG se manifestă prin amenoree hipotalamică funcțională (FHA) și anovulație [19, 23].
• Funcția tiroidiană și termoreglarea: Triiodotironina activă (T3 liber) și T4 liber scad semnificativ [4, 5]. T3 liber a înregistrat scăderi până la niveluri suprimate clinic (2,7 pmol/L) la nivelul maxim de definire, corelându-se direct cu reducerile temperaturii orale centrale (r = 0,674) și ale frecvenței cardiace de repaus (r = 0,560) [1].
• Axa somatotropă și anabolică: Nivelurile circulante ale factorului de creștere de tip insulinic 1 (IGF-1), ale proteinei sale de legare IGFBP-3 și ale insulinei bazale scad marcat în timpul restricției calorice severe, reducerile IGF-1 urmărind îndeaproape catabolismul masei fără grăsime (FFM) [3].
• Hormonii de stres și peptidele de sațietate: Nivelul extrem de scăzut de grăsime corporală crește nivelurile sistemice de cortizol și grelină, suprimând în același timp leptina din cauza epuizării țesutului adipos, ceea ce exacerbează tulburările de dispoziție, oboseala și dezinhibiția apetitului [3, 4, 23].

Adaptări metabolice și cheltuiala energetică

Când sportivii ating procente scăzute de grăsime corporală, cheltuiala energetică de repaus (REE) scade dincolo de ceea ce este prezis doar de reducerea masei corporale — un fenomen cunoscut sub numele de termogeneză adaptativă [1, 4].

În pregătirile pentru culturism natural, REE măsurată poate scădea cu peste 500 kcal/zi (raport REE ~0,78), alături de o deplasare a coeficientului respirator de la 0,95 la 0,85 [1]. În mod similar, scăderile în greutate simulate din cantonamentele sportivelor de luptă au indus o reducere de 253 kcal/zi a ratei metabolice de repaus (RMR), concomitent cu semne de suprasolicitare renală și hipoglicemie [16, 22]. În cohortele asociate triadei atletelor, peste 53% dintre participantele care prezentau LEA au demonstrat o RMR suprimată [22].

Rezultate asupra performanței neuromusculare și aerobe

Reducerea excesului de țesut adipos neesențial oferă avantaje mecanice distincte în probele de anduranță, sprint și activitățile sportive susținute de greutatea proprie a corpului, prin îmbunătățirea raportului putere-greutate și minimizarea rezistenței fizice la articulații [12, 14, 15]. De exemplu, sportivii de elită de CrossFit cu procente mai mici de grăsime corporală demonstrează un ${\text{VO}}_2\text{max}$ relativ mai ridicat și o putere anaerobă superioară la testul Wingate comparativ cu sportivii montani cu o adipozitate mai mare [11].

Cu toate acestea, atunci când grăsimea corporală este redusă la praguri esențiale în condiții de restricție calorică severă, performanța neuromusculară are de suferit [1, 16]:

• Scăderi de forță: Forța absolută în exercițiile compuse de bază (genuflexiuni, împins din culcat, îndreptări) scade în timpul pregătirii de concurs [1, 3].
• Pierderi de putere: Sportivii din disciplinele de luptă care trec prin cicluri de variație a greutății pot experimenta o scădere de până la 27% a puterii maxime la cicloergometru atunci când strategiile de scădere rapidă în greutate se cumulează cu restricția cronică [16].
• Oboseală neuromusculară: Epuizarea glicogenului, suprimarea sintezei proteinelor musculare și scorurile ridicate de oboseală limitează producția de forță și capacitatea de efort în condiții de deficit caloric extrem [3, 16].

Reîncărcarea nutrițională și recuperarea fiziologică

Atenuarea pierderii de masă slabă în timpul reducerii grăsimii corporale și restabilirea homeostaziei fiziologice post-deficit necesită strategii nutriționale țintite [4, 8].

Reîncărcări intermitente și pauze de la dietă

Structurarea unor creșteri temporare ale aportului de carbohidrați atenuează declinul metabolic și endocrin în timpul pierderii în greutate [6, 8]:

• Reîncărcări cu carbohidrați de 2 zile: Implementarea unei reîncărcări de 2 zile consecutive cu carbohidrați în timpul unui deficit caloric de 25% a conservat semnificativ FFM (pierdere de 0,4 kg vs. 1,3 kg în restricția continuă) și a atenuat suprimarea RMR (-38 kcal vs. -78 kcal), fără a compromite pierderea totală de grăsime [8].
• Pauze de la dietă: Introducerea unor pauze de o săptămână la nivelul de menținere pe parcursul unei perioade de restricție de 8 săptămâni a menținut controlul comportamentului alimentar prin prevenirea creșterilor dezinhibiției pe chestionarul Three-Factor Eating Questionnaire, comparativ cu restricția continuă [7].

Cronologia recuperării post-restricție

Restabilirea profilurilor hormonale și metabolice suprimate necesită o revenire susținută la echilibrul energetic sau la surplus caloric [4, 5]. Monitorizarea longitudinală a concurenților din culturismul natural arată că masa adipoasă (+3,4 kg) și masa fără grăsime (+2,7 kg) își revin rapid în primele 6 săptămâni post-competiție [5].

Între săptămânile 12 și 23 post-competiție, hormonii tiroidieni (FT3, FT4), testosteronul, cortizolul, insulina și IGF-1 se normalizează la valorile de referință inițiale [3, 5]. Creșterile mai mari ale aportului energetic post-restricție accelerează recuperarea ratei metabolice de repaus ajustate ($+2.4\text{ kcal}\cdot {\text{kg}}_{\text{FFM}}^{-1}\cdot {\text{day}}^{-1}$), subliniind faptul că inversarea consecințelor endocrine și metabolice ale nivelului extrem de scăzut de grăsime corporală necesită o reabilitare calorică și nutrițională adecvată [5, 22].